Obiective turistice

Canionul 7 Scari

Canionul 7 Scari, alaturi de Cascada Tamina, sunt principalele obiective turistice pe care le ofera Masivul Piatra Mare. Canionul este format de apele paraului Sipoaia si are o lungime de 160 m, aflandu-se la o altitudine de 1100-1200m. Inainte de a parcurge canionul turistii  pot citi informatii despre canion pe panourile amplasate în apropiere. 

Canionul reprezinta de fapt niste chei sapate în calcar, avand o lungime de 160 m si o diferenta de nivel de 60 m. In cuprinsul lor exista sapte cascade, cea mai inalta fiind de 35 m. Traseul din canion este amenajat cu scari metalice si podete. Traseul prin Canionul 7 Scari se poate parcurge intr-o jumatate de ora si poate continua spre Masivul Piatra Mare.
Parcurgerea canionului pe timp de iarna este interzisa, ca urmare a apei ce ingheata pe scarile metalice. 
Un loc unic la noi în tara, caderi succesive de apa ce se pravalesc pe peretii aproape verticali, catarari de zeci de metri pe scari inclinate sau verticale, dar si zgomotul  apei din interiorul canionului, toate acestea le putem întalni numai ajungand la Canionul Sapte Scari.


Pestera de Gheata


Este singura pestera din Masivul Piatra Mare si se remarca prin faptul ca in pestera temperatura este constantă tot timpul anului, sub sau la zero grade Celsius, de unde si denumirea Pesterii.  Inaintand in pestera, poti gasi gheata sau zapada care se pastreaza pe toata perioada anului, chiar si vara. Pestera are aproximativ 50 de metri lungime dar la un moment dat se ingusteaza foarte mult.
Pestera este accesibila oricui si este interesant de explorat. Nu necesita echipament special cu exceptia surselor de lumina si a unor haine mai groase.  





Vf. Bunloc

 

Vf. Bunloc este situat langa municipiul Sacele, la 5 km sud-est de orasul Brasov. Altitudinea maximă este de 1.185 metri. Este o zona turistica care in ultimii ani a devenit foarte populara pentru amatorii de parapanta si paragliding.
Exista si alternativa urcarii cu  telescaunul care ne duce pana la locul de decolare. Este un loc bun pentru acest tip de zbor si nu in ultimul rand, privelistea este foarte frumoasa.

 


Cascada Tamina

Cascada Tamina si Cheile Taminei se gasesc in Masivul Piatra Mare, pe Valea  Paraului Piatra Mica la altitudinea de 1100 metri.  Cascada este sculptata in calcar coraligen de catre apele paraului Pietra Mica.  Ea este reprezentata de insiruirea a 5 cascade dintre care cea mai inalta este de 10 metri. Cheile Taminei s-au format prin adancirea cu aproximativ 50 metri a unei vechi linii de drenaj aflata pe fisuri verticale  in masa calcaroasa. Vegetatia care imbraca cheile este reprezentata de specii de plante  tipic montane.

 





Masivul Piatra Mare

Masivul Piatra Mare face parte din muntii Barsei, localizati in sudul depresiunii Brasovului, in cadrul Carpaților de Curbura.  Varful atinge inaltimea maxima de 1.844 m.